un vis la malul mării

Cadoul pământului dăruit îndrăgostiţilor, visătorilor, romanticilor este marea. Ea este totodată misterioasă, şi deosebit de frumoasă mai ales în adâncurile ei. Parcă dinadins ea nu se lasă descoperită în toată splendoarea ei decât faţă de cei ce o iubesc sincer. Ea ştie parcă mereu ce este în sufletul celor ce o înconjoară fiind un bun prieten pentru oricare îi cere ajutorul păstrând fiecare secret care i se încredinţează şi mai ales e o protectoare a îndrăgostiţilor.

O dată ce o vezi te îndrăgosteşti de ea, iar nevoia de a o revedea clipă de clipă nu te mai lasă. E ceva ce te marchează pe viaţă mai rău decât orice drog. Creează dependenţă şi din ce o admiri din atât doreşti să stai lângă ea să îi desluşeşti tainele. Cel mai greu este pentru cei care stau la sute şi mii de kilometrii depărtare de ea şi o poartă numai în suflet.

Stând în camera şi ascultând un concert de Chopin ochii minţii mă poartă acum spre ea şi mă îndeamnă să visez cum o EA şi un EL stau pe o coajă de portocală pe malul marii vorbind între ei, vibrând odată cu marea. Pe cer stelele încep să apară ca nişte felinare. Greierii şi celelalte gâze se pregătesc să dea concertul de seară în tufişuri. La un moment dat, marea trimite un peştişor-curier către cei doi cu o invitaţie la balul ce se va da în seara aceea în castelul din adâncuri.

Ca să ajungă la timp cei doi au fugit în casa de pe malul mării pentru a scotoci prin dulapurile vechi o ţinută elegantă de bal. Ajungând în cameră, EA şi răscolind cuferele cu rochii nu ştia ce să aleagă: „Să iau rochia de maci? Sau cea cu albastrele?" ... şi tot probând şi răscolind prin ele în cele din urmă a hotărât să îmbrace rochia galben-portocalie de crăiţe. EL a găsit repede fracul, pelerina şi jobenul ce le purtase pe vremuri cu mândrie un actual bunic sau străbunic în vremurile tinereţii lui.

În faţa casei îi aştepta o trăsură cu trei perechi de căluţi de mare spre a-i conduce la palatul din adâncuri unde Poseidon dădea marele bal.

Ajungând acolo au fost întâmpinaţi întâi peştii spadă ce erau pajii palatului, iar la intrarea în sala de bal însuşi Poseidon i-a primit cu mare fast. Totul părea feeric. Palatul parcă din cristal era împodobit la balcoane cu flori de mare şi corali de diferite culori. Sirenele cântau, iar mii de peşti de felurite forme şi culori dansau.

Cei doi s-au amestecat printre ei împărtăşindu-şi iubirea. Timpul parcă se oprise în loc. Totul părea cuprins de vrajă greu de descris în cuvinte. Părea ca totul aşa fusese din totdeauna şi tot aşa va rămâne. Că EA şi EL sunt meniţi a exista împreună de la minus la plus infinit.

Brusc toată această imagine se năruie, deoarece concertul care mă făcuse să visez atât de frumos s-a încheiat.

Ce păcat ca a fost doar un vis frumos în acorduri de pian de sau poate există un sâmbure de adevăr şi vis a fost numai o parte...