31 mai 2007

un vis la malul mării

Cadoul pământului dăruit îndrăgostiţilor, visătorilor, romanticilor este marea. Ea este totodată misterioasă, şi deosebit de frumoasă mai ales în adâncurile ei. Parcă dinadins ea nu se lasă descoperită în toată splendoarea ei decât faţă de cei ce o iubesc sincer. Ea ştie parcă mereu ce este în sufletul celor ce o înconjoară fiind un bun prieten pentru oricare îi cere ajutorul păstrând fiecare secret care i se încredinţează şi mai ales e o protectoare a îndrăgostiţilor.

O dată ce o vezi te îndrăgosteşti de ea, iar nevoia de a o revedea clipă de clipă nu te mai lasă. E ceva ce te marchează pe viaţă mai rău decât orice drog. Creează dependenţă şi din ce o admiri din atât doreşti să stai lângă ea să îi desluşeşti tainele. Cel mai greu este pentru cei care stau la sute şi mii de kilometrii depărtare de ea şi o poartă numai în suflet.

Stând în camera şi ascultând un concert de Chopin ochii minţii mă poartă acum spre ea şi mă îndeamnă să visez cum o EA şi un EL stau pe o coajă de portocală pe malul marii vorbind între ei, vibrând odată cu marea. Pe cer stelele încep să apară ca nişte felinare. Greierii şi celelalte gâze se pregătesc să dea concertul de seară în tufişuri. La un moment dat, marea trimite un peştişor-curier către cei doi cu o invitaţie la balul ce se va da în seara aceea în castelul din adâncuri.

Ca să ajungă la timp cei doi au fugit în casa de pe malul mării pentru a scotoci prin dulapurile vechi o ţinută elegantă de bal. Ajungând în cameră, EA şi răscolind cuferele cu rochii nu ştia ce să aleagă: „Să iau rochia de maci? Sau cea cu albastrele?" ... şi tot probând şi răscolind prin ele în cele din urmă a hotărât să îmbrace rochia galben-portocalie de crăiţe. EL a găsit repede fracul, pelerina şi jobenul ce le purtase pe vremuri cu mândrie un actual bunic sau străbunic în vremurile tinereţii lui.

În faţa casei îi aştepta o trăsură cu trei perechi de căluţi de mare spre a-i conduce la palatul din adâncuri unde Poseidon dădea marele bal.

Ajungând acolo au fost întâmpinaţi întâi peştii spadă ce erau pajii palatului, iar la intrarea în sala de bal însuşi Poseidon i-a primit cu mare fast. Totul părea feeric. Palatul parcă din cristal era împodobit la balcoane cu flori de mare şi corali de diferite culori. Sirenele cântau, iar mii de peşti de felurite forme şi culori dansau.

Cei doi s-au amestecat printre ei împărtăşindu-şi iubirea. Timpul parcă se oprise în loc. Totul părea cuprins de vrajă greu de descris în cuvinte. Părea ca totul aşa fusese din totdeauna şi tot aşa va rămâne. Că EA şi EL sunt meniţi a exista împreună de la minus la plus infinit.

Brusc toată această imagine se năruie, deoarece concertul care mă făcuse să visez atât de frumos s-a încheiat.

Ce păcat ca a fost doar un vis frumos în acorduri de pian de sau poate există un sâmbure de adevăr şi vis a fost numai o parte...

un bob de nisip

am murit
un pic
prematur.
sufletul
sangereză
pansându-se singur
continui
să exist
din ultimul bob
de nisip

sunt ceea ce sunt

m-ai privit în prima zi
îmbrăţişându-mă cu sfială
şi am simţit că mă iubeşti.

m-ai învăţat să merg
ţinându-mă de mâna ta
şi am simţit siguranţă.

mi-ai deschis porţile cunoaşterii
arătându-mi misterele lumii
şi am simţit frumuseţea sufletului.

mi-ai dat poveţe
ferindu-mă de rău
şi am simţit blândeţea cuvântului.

sunt ceea ce sunt
o plămadă modelată din tine
şi te port în mine
până când uitarea celorlalţi ne va cuprinde

gânduri

Dincolo de zori şi sori neatinşi
Albul laptelui stelar nepătat
Visele embrionului nenăscut
Iubiri moleculare nerostite
Doar timpul e singura constantă

chinuri

Mă doare dragostea de viaţă a Păsării Pheonix
Ce-o port în suflet
Mă doare singurătatea
Care mă izolează
Mă doare trupul
Frământat de chinuri interioare
Mă doare tristeţea
Din ochii semenilor mei.
Vreau într-o mare furtunoasă
Ca să mă transform
Să mă arunc
Pe malurile cu nisip fierbinte
Şi stâncile cu creste ascuţite
Şi cu fiecare val care
Se va sparge din mine
Liniştea-n suflet să se aştearnă
Pentru o secundă.

căutare

Departe de
lume şi singuratate,
răsărit şi apus,
zgomot şi liniste,
nisip şi gheaţă,
lumină şi umbră,
viaţă şi moarte,
departe, departe
încerc să caut ...
acolo ... acolo, unde ...
nu se vede
dar pare a se vedea
nu e nimic
dar totuşi pare a fii
o fărâmă din mine

definiţii în vânt

Focul
sufletul cenuşei

Fericirea
un glob de diamant

Tristeţea
o lacrimă de jar

Apa
infinitul la scară terestră

Timpul
invenţia genială ce răpune creatorul

Nebunia
sevrajul vieţii

Dragostea
mostenirea cea mai de pret

Iubirea
......

urlet de fiară încolţită

În dans ciudat
Au început visele
Din fiecare gând
Cuvintele
De pe fiecare rând...
Se chinuie
Să-şi afle echilibrul pierdut
In oglinda înceţoşată
A ochilor mei....
Plâng!!!
Luminile ochilor
Nu mai luminează spre interior...
Mă privesc
Sunt o imagine neclară...
Doare!!!
Creşte din adânc...
Urletul de fiară încolţită...
Sunetul îndepărtat
Doare!!!
Noaptea se taie
Cu strigătul
Unui suflet pierdut...
Doare!!!

metamorfoze

Soarele leneş
încet
se arată la orizont

Lumea somnoroasă
încet
se pune în mişcare

Oamenii gri
constant
sorb cafeaua dimineaţa

Timpul tic-tac
constant
se plimbă prin univers

Anotimpuri nebune
iute
se amestecă

vremurile
iute
se petrec

într-un colt uitat de vreme

am gasit
o calimară şi un cui ruginit
într-un colţ uitat de vreme

am căutat
un petec de hârtie
într-un colţ uitat de vreme

am găsit
un şerveţel mototolit folosit
într-un colţ uitat de vreme

am mâzgălit
cuvinte cu cerneală prelinsă pe cuiul ruginit
într-un colţ uitat de vreme

am împletit
poezii din cuvintele gandurilor
într-un colţ uitat de vreme

am lasat
poeziile scrise şi nescrise
într-un colţ uitat de vreme

insomnie

E noapte,
Şi este târziu.
Stelele clipesc
Pe cer,
Norii încearcă
Să răpească Luna,
Iar eu ...
Stau...
Cu ochii deschişi...
Privind spre ele,
Dar gându-mi e
Departe dus
Departe
Dincolo de toate cele.
Visez şi mă gândesc
Aiurea,
Sperând s-adorm.
Dar timpul,
În ritmuri constante
Aievea se scurge
Trăgând răsăritul de soare
Tot mai aproape,
Iar eu şi nesomnul
Facem discordanţă
În lumea aceasta
Ce pare perfectă.

About me...




I was born in Craiova, a grey town from those times. I grow and study there to become later a full member of "labor people".

I found my half soul, get married and moved to Bucharest and in 2004 we become a real family together with our son David-Andrei.

Since my childhood I tried to lay down on paper words that i was afraid to say in front of the others.

My awkwardness in writing as well as the small bunch of words that I knew then made me at in some moments to stop. But my father, with his wisdom, in the last of these moments gave me from one of his closed drawers my old poems that he liked. He encouraged me saying that the inspiration may exist, but the exercise of writing must exist.

And so because he felt that I may improve, he continued to encourage me to fight with myself to believe that maybe someday - maybe - I will write better then at the start, that was already forgotten before it really existed. I start to believe in me a little more but not much. It was enough to make me to continue without quitting again.

I collected all that I saw that my father liked and after I found in the virtual the communities where more or less anonymous poets are posting their writings, I start to join them looking for answers regarding the quality of my writing.

The whole collection of writings at a moment I grab under my website
www.theseea.home.ro At a moment of time I stopped because the format was heavy to be maintain.

Since the new trend of blogging appeared I have decided to keep the old page frozen and here to rebuild it here in "Rusty Corners".

I do not want to miss this rows without to mention the moral support gave by good friend Eduard Roth (Rudy as we call him) that in the middle of the night with a warm unconfounded voice was reading poems of cotemporany authors and I was one of them. Thank You Rudy.


And since then life is continuing with sensations, thoughts, feelings, dreams....