o poezie albastră

Nu ştiu de ce acum
când pentru mine
din umbre dragostea răsare
tu vii la mine
cu sufletul tău rece.
Poate că nu-i aşa
şi tot ce văd mă-nşală.
În primăvara sufletului meu
natura-i în marea ei splendoare
dar viscolul şi gerul tău
încearcă s-o omoare.
Nu înţeleg de unde e atâta gheaţă
când primăvara-ţi stă în faţă 'ngenunchiată?
Poate că nu demult
o vară prea fierbinte
era la tine-nsuflet
iar cu plecarea ei
te-a transformat în gheaţă
şi veşnicia ei doreşte să ţi-o lase.
De vei dori vreodată,
primăvara mea mereu te-aşteaptă
să-ţi dăruie căldură
ca să revii la viaţă
pentru că mai sper ca să devii
acel de care m-am îndrăgostit întâia dată.