Anunt Umanitar

preluat de pe http://sinueeadevina.blogspot.com/

"Ducu Bertzi s-a alăturat campaniei umanitare demarate de elevii liceului bucureştean I.L. Caragiale, unde este elev şi fiul său, Rareş Bertzi. Scopul acestei campanii este salvarea lui Alexandru Oţelea, un tânăr în clasa a XII-a C a liceului I.L.Caragiale, bolnav de cancer osos.

La doar 18 ani, Alexandru suferă de cancer osos de care poate fi operat doar în Italia. Însă, familia lui are nevoie de 35.000 de euro pentru efectuarea respectivei operaţii, dar şi pentru implantarea unei proteze, tratamente pre- şi postoperatorii. Primii paşi în această campanie au fost făcuţi de părinţii şi colegii lui Alexandru, care au strâns 15.000 de euro din donaţiile elevilor liceului, dar şi din sponsorizări de la diverse firme şi persoane care au preferat să rămână anonime. Pentru că prin această metodă nu au reuşit să strângă toată suma, a venit ideea organizării unui spectacol caritabil. De aici şi până la implicarea fiului folkistului Ducu Bertzi nu a fost decât un pas. Lui Rareş i-a revenit sarcina de a-i cere tatălui să sprijinul pentru organizarea spectacolului caritabil. Astfel că, la 6 noiembrie, de la ora 13.00, în sala de sport a liceului I.L. Caragiale va avea loc mult doritul spectacol caritabil care va fi deschis de trupa Paynkillers a liceului bucureştean. Vor mai participa Direcţia 5, Ducu Bertzi, Barac, Mircea Vintilă, Maria Gheorghiu, formaţia AlbNegru şi Connect-R. Preţul intrării este 50 de RON (500.000 lei vechi). Spectacolul umanitar este realizat cu sprijinul postului Radio România Actualităţi.

Iniţiatorii acestei campanii umanitare speră ca în ajutorul lor să vină şi absolvenţii celebri de Caragile, deveniţi acum prosperi oameni de afaceri sau vedete de primă mână."


pentru cei care doresc sa faca o donatie iata conturile:
RO79 RZBR 0000 0600 0967 2684 – Euro
RO23 RZBR 0000 0600 0932 9827 – pentru donaţii în lei
RO57 RZBR 0000 0600 0967 2692 – pentru donaţii în dolari


Comentarii

roxxxybel a spus…
multumesc o data ca ai dat si tu anuntul, si a doua oara ptr ca m-ai adaugat in lista ta.
theseea a spus…
macar atat sa facem noi bloggeri sa facm cunoscut caci nu se stie de unde sare iepurele. dar cum ai aflat de toatea astea? pe vulcan esti inca asteptata :)
roxxxybel a spus…
de la o colega din presa am aflat. unde pe vulcan?

Postări populare