"Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume." Mahatma Gandhi

Echipa Fundaţiei Motivation Romania, cu ajutorul finanţatorilor săi, s-a remarcat în ultimii 12 ani prin contribuţia la schimbarea în mai bine a vieţii foarte multor persoane cu dizabilităţi din România. Prin programele pe care le derulează, Fundaţia a distribuit peste 2,000 scaune rulante personalizate, de tip activ, a organizat tabere de recuperare activă pentru 550 persoane cu dizabilităţi motorii, a instruit 630 persoane cu dizabilităţi motorii ce au dobândit abilităţi de viaţă independentă, a dezinstituţionalizat 37 de copii cu dizabilităţi severe dintr-un centru de plasament.

În prezent Fundaţia Motivation Romaniaoferă servicii pentru adulţi şi copii cu dizabilităţi în cadrul:

  • Centrului de recrutare, formare şi plasare în muncă a persoanelor cu dizabilităţi;
  • Centrului de zi şi centrului rezidenţial pentru copii cu dizabilităţi severe;
  • Centrului de recuperare şi reintegrare socială a persoanelor cu dizabilităţi motorii.

Toate activităţile Fundaţiei se desfăşoară la sediul său din oraşul Bragadiru, la 6 km de Bucureşti, uşor accesibil cu mijloace de transport în comun.

În casele de tip familial ale fundaţiei noastre sunt îngrijiţi zi de zi peste 20 de copii şi tineri cu dizabilităţi severe.

Căutăm VOLUNTARI sau angajăm PERSONAL pentru a asigura desfaşurarea în bune condiţii a următoarelor activităţi:

  • ÎNGRIJIRE DIRECTĂ personalul asigură îngrijirea copiilor chiar în casele în care aceştia locuiesc (pregătirea mesei, asigurarea igienei copiilor şi locuinţelor, organizarea activităţilor din case)
  • PSIHOLOGIE, LOGOPEDIE, KINETOTERAPIE echipa desfăşoară activităţi legate de programele individuale de recuperare şi dezvoltare psihologică a copiilor şi creează strategiile de integrare socio-profesională a acestora.
  • ASISTENŢA MEDICALĂ personalul răspunde de activităţile legate de evoluţia medicală şi prognosticul beneficiarilor şi aplicarea cu stricteţe a tratamentelor recomandate de medicii curanţi.
  • VOLUNTARIAT – organizează jocuri sau alte activităţi recreative sau sportive pentru copii, îi ajută pe copii la teme, contribuie cu idei la planul de reintegrare socială pe care îl reînnoim în permanenta, pentru fiecare copil in parte.

Dacă aveţi studiile, experienţa şi motivaţia necesare pentru a practica aceste meserii, precum şi disponibilitatea de a lucra în Bragadiru, acolo unde sunt crescuţi copiii aflaţi în grija noastră, vă aşteptăm CV-urile la adresa e.juravle@motivation.com sau pe fax la 021.318.59.66, sau contactaţi-ne la tel. 021.448 02 42/ 0745.098.456


Fundatia Motivation Romania

Comentarii

Anonim a spus…
frumos, spor la treaba celor ce au acetse intentii, activitatea cu persoanel cu dizabilitati e fragila si grea dar se merita

felicitari
Anonim a spus…
Foarte bune initiative, si ma bucur ca exista oameni preocupati de asa ceva! Si, desigur, ma bucur ca au si resursele necesare, pentru ca am inteles, intr-un mod dureros, ca nu e de-ajuns sa vrei!
Mult succes Fundatiei!

Postări populare