1 august 2009

kitch

Petalele gândurilor le-am îngropat
Dincolo de orizontul sufletului petrecut în umbră.
Alte petale, stigmatizate, au început să-mi crească
Udate de lacrimile acide ale uitării tale.
Mă dor cu fiecare adiere de geană,
Amintindu-mi cum ele ar fi ale mele, dar...
Eu nu sunt şi nu voi fi niciodată a lor.
Mă caut în fârâmiturile de cioburi adunate în palmă,
Retrăind ritmurile cardiace febrile ale umilinţei
Ce schingiuesc secundele amintirilor apuse.
Tăcerea morţii se pierde în parfumul răsăritului.
Sunetul penei ce dansează pe partituri de hârtie
Aminteşte de secretul uitat cu miros de primavară.
Noi nu mai suntem de mult un noi....
suntem un kitch - doi singuratici straini traind in doi.

Niciun comentariu: