8 septembrie 2007

Ionatan


Omul ruginiu

Alunecă-n toamnă un om ruginiu,
De parcă-i o frunză de brusture.
Stropi mari de-ntuneric de el se aţiu
Şi-ncepe tăcerea să-l usture.

Duce cu sine un palat de amar
Şi un iaz de-ntristare pe margine.
Sare adesea din habar în habar
A lui străvezită imagine.

Tac de acolo şi de nicăieri
Rare-ale lui dumiririle…
Doamne, cu ce nestemate puteri
Tu poţi să îl lege iubirile?

Îl ridici şi îl pui într-o naştere iar,
Un copil e acuma, un gângure…
De un Duh de la Tine l-ai făcut sanctuar,
De o mare căinţă el plângure…

Şi iese din toamnă un om ruginiu,
Nici el nu mai ştie că iese.
Ca şi cum îl urmează, de el se aţiu
Fericite miresme mirese.


ionatan - Jurnalul scrierii iubirii

text si imagine

2 comentarii:

Soul spunea...

Minunat "om ruginiu"! Prototipul crestinului " a doua oara nascut" prin cainta, sau "rascumparat".
Publici poezii deosebite, si cu miez!

theseea spunea...

asez in aceste colturi ruginii lucruri care mi-au atins sufletul sub o forma sau alta. ma bucur ca alegerile mele sunt si pe placul trecatorilor ce se opresc pentru un popas aici.